Universitatea Craiova, decizie în premieră în acest sezon de Superliga înaintea derby-ului unde Dan Șucu va fi „ultrasul” Rapidului. Câte bilete s-au dat deja pentru marele meci. EXCLUSIV

Universitatea Craiova, decizie în premieră în acest sezon de Superliga înaintea derby-ului unde Dan Șucu va fi „ultrasul” Rapidului. Câte bilete s-au dat deja pentru marele meci. EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Craiova va deschide în premieră Peluza Sud, în condițiile în care interesul este unul foarte mare pentru derby-ul din play-off cu Rapid. Oltenii speră să aducă chiar și 25.000 de spectatori, pentru că de obicei în zi de meci este cererea cea mai importantă.

Din informațiile ProSport, până vineri dimineața s-au dat 11.000 de bilete, iar aproximativ 1.000 de rapidiști se vor afla în peluză, în frunte cu finanțatorul Dan Șucu, care și-a anunțat deja prezența printre ultrașii oaspeților.

Interes uriaș înaintea derby-ului de la Craiova! Se deschide Peluza Sud

La egalitate de puncte cu Rapid, Universitatea Craiova nu concepe să rateze victoria în poate cel mai așteptat meci al etapei din Superliga. Iar interesul, așa cum era de așteptat, este unul foarte mare în Bănie.

Cum Universitatea Craiova se bazează pe aproximativ 4.000 de abonați și a vândut 11.000 de bilete pentru duelul cu Rapid, rezultă că se bazează deocamdată pe 15.000 de fani la meciul de sâmbătă.

„Cum mai este o zi și jumătate până la ora de start a meciului, am scos la vânzare, pentru prima dată în acest sezon, bilete și la Peluza Sud”, susțin oltenii, pentru ProSport. La această peluză stă galeria celor de la FC U Craiova, la meciurile pe care echipa lui Adrian Mititelu le are pe teren propriu.

Universitatea Craiova poate să vândă cel mult 28.000 de bilete la partidele de pe teren propriu, iar cu Rapid sunt așteptați între 22.000 și 25.000 de spectatori, în funcție și de cum va fi vremea în cursul zilei de sâmbătă.

Dan Șucu, deplasare cu galeria Rapidului la Craiova: „Nu văd o ocazie mai bună!”

Dan Șucu abia așteaptă să meargă alături de cei mai înfocați fani la Craiova, astfel că va părăsi loja pentru a sta între ultrași.

„De când am investit la Rapid, mi-am dorit să particip, împreună cu galeria, la câteva dintre deplasări, pentru a putea experimenta personal vibrația, sentimentele și entuziasmul băieților.

Deoarece am primit cu plăcere invitația celor din galerie de a merge în deplasare alături de ei, și le mulțumesc pe această cale, nu văd o ocazie mai bună decât meciul de sâmbătă, împotriva oltenilor.

Un meci dificil, contra unei echipe valoroase, care-și propune același lucru pe care ni-l propunem și noi: să învingă”, a transmis Dan Șucu, pe pagina de Facebook a Rapidului.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!
Momentele pe care Pepe și Yasmina nu le vor uita niciodată. Primele imagini cu mirii!
A reacționat, după ce Rapid a anunțat plecarea sa de la echipă
A reacționat, după ce Rapid a anunțat plecarea sa de la echipă
Ce ar fi pățit Cristian, tânărul luat de viitură în Italia?! Ipoteza șocantă a autorităților
Ce ar fi pățit Cristian, tânărul luat de viitură în Italia?! Ipoteza șocantă a autorităților
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a născut de două ori
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a născut de două ori
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că iert”
Ilinca Vandici rupe tăcerea despre infidelitatea fostului ei soţ, Andrei Neacşu. „Eu nu am zis că accept, am zis că…
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică. Cinci angajaţi, răniţi grav
ANIMAŢIE. Explozia de la Dedeman Botoşani, produsă în timp ce se monta o centrală termică. Cinci angajaţi, răniţi grav
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
Ce RISCĂ bărbații care au MAI MULȚI copii?
Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român. Suma a fost făcută publică
Câţi bani poate primi Nadia Comăneci, lună de lună, de la statul român. Suma a fost făcută publică
Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de vis pregătit pentru invitați
Sărbătoare în familia lui Pepe! Ce meniu le-au pregătit Pepe și Yasmine în decorul de vis pregătit pentru invitați
Ungurii dau planurile PESTE CAP în Europa. Schimbare totală de la 1 IULIE
Ungurii dau planurile PESTE CAP în Europa. Schimbare totală de la 1 IULIE
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea în suflet'
Femeia din Buzău care și-a îngropat copilul de viu: 'N-am putut să stau cu durerea în suflet'
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
De ce Ucraina nu are nevoie de o armă-minune pentru a învinge Rusia. Explicațiile unui oficial american
De ce Ucraina nu are nevoie de o armă-minune pentru a învinge Rusia. Explicațiile unui oficial american
Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2
Au fost stabilite meciurile care vor decide ultima echipă promovată în Liga 2
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Ce pățesc cauciucurile pe asfaltul e încins? Cum se comportă anvelopele RunFlat pe căldură
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
Cum arată acum mormântul Denisei Răducu. Internauții au fost revoltați pentru că nu avea lumânare aprinsă
×